De la 1 ianuarie 2023, proprietarii ce dețin imobile dintr-o anumită categorie vor fi nevoiți să achite impozite cu 500% mai mari. Începutul de an va aduce și cea mai mare taxă din România.
Impozitele și taxele locale vor crește cu mai mult de 10%. De asemenea, printre cei care vor avea de achitat sume mult mai mari la stat se numără proprietarii care nu au grijă de clădirile lor. Va fi cea mai mare taxă din România, iar în unele orașe, au avut loc ședințe de consiliu și primarii au început deja să ia măsuri cu privire la aceste imobile.
De la 1 ianuarie 2024 vor crește impozitele și taxele locale, cu 13,8%. Această majorare este obligatorie prin lege. De asemenea, printre cei care vor avea de achitat sume mult mai mari la stat se numără proprietarii clădirilor care se degradează. Este vorba despre „taxa pe paragină”. Măsurile vor fi luate în mai puțin de două luni, odată cu trecerea în noul an. Managerul Florin Bogdea, cel care se ocupă de aceste cazuri la Primăria Caransebeș a anunțat deja consilierii locali despre procedurile pe care le au de urmat în ceea ce privește această problemă.
„Din 2024 se aplică hotărârea privind majorarea impozitelor pentru aceste clădiri degradate. Procedural, o să-i notificăm până la finalul acestui an și vor plăti impozitul majorat. Venim în ședință cu fiecare clădire ca să stabilim cu cât se majorează pe fiecare caz, că poate una e degradată mai mult, alta mai puțin. ”, a declarat Florin Bogdea, potrivit romaniatv.net.
Decizia de supraimpozitare a clădirilor neîngrijite se aplică în mai multe județe, printre care și Olt. Spre exemplu, în orașul Caracal va fi pentru prima dată când se va aplica această taxă. Totuși, au fost trimise avertismente către proprietarii imobilelor ce se degradează încă din anul 2021. Mai mult, aceștia au continuat să primească notificări chiar și în anul 2022.
Ion Doldurea, primarul orașului Caracal a ridicat un semnal de alarmă pentru proprietarii care nu au luat în serios avertismentele lui, mai ales că acesta le-a transmis și sfaturi de rezolvare a problemei.
„Noi le-am solicitat să le vândă și așa cum sunt. De la caz la caz, sunt oameni în vârstă, îndărătnici, nici nu vând, nici nu dau la copii să repare, mai sunt câteva cazuri de societăți care n-au investit până acum. Sper să remedieze, va fi și pentru noi o experiență”, a spus primarul.
În orașul Caracal, există 24 de imobile în această situație, care necesită investiții. Supraimpozitarea proprietarilor care lasă clădirile în paragină a fost deja aprobată de consilierii locali în una din ședințele de la finalul anului trecut. Astfel, ei vor fi obligați să achite o sumă de cinci ori mai mare față de cât au plătit până acum.
Citește și: NU E O GLUMĂ! SE DAU 30.000 DE LEI DE LA STAT PENTRU ACEŞTI ROMÂNI! CE TREBUIE SĂ FACĂ PENTRU A PRIMI BANII
„Este prima dată când procedăm astfel, sunt 24 de imobile, au fost avertizați de două ori până acum, în cursul anului 2021 și 2022, li s-au trimis somații, au avut timp să facă reparații, să schimbe cumva aspectul caselor respective, n-au făcut-o, asta este.
E un început, pentru că mai sunt și altele, noi am procedat doar la vârful de iceberg. Oricum, noi avem avertizați mai mulți, dar acestea sunt mai grave, acolo unde sunt în zone mai centrale”, a adăugat Ion Marian Doldurea, potrivit aceleiași surse.